Relatările străinilor despre comunităţile de ţigani din secolele trecute îi prezentau pe aceştia în ipostaze ieşite din comun. Iubeau aurul, caii şi muzica, erau sălbatici şi murdari, erau meşteri iscusiţi, dar nu le plăcea munca, au fost robi şi călăi, iar în general, pitorescul lor îi contraria pe străini.
Ţiganii întâlniţi de călătorii care au vizitat ţările române le-au stârnit acestora impresii profunde. O mulţime de relatări despre modul de viaţă al nomazilor din Transilvania, Muntenia şi Moldova, le prezintă modul de viaţă exotic faţă de aşteptările străinilor care au scris despre ei. Călăii de la curtea domnească Una dintre slujbele acordate ţiganilor era cea de călău.
O relatare a cronicarului Miron Costin, despre domnia lui Ştefan Tomşa în Moldova, arăta asprimea cu care domnitorul din secolul al XVII-lea se purta faţă de boieri şi faptul că acesta îşi angajase un ţigan, drept călău. Boierii potrivnici domnitorului erau ucişi cu sânge rece. „Tomşa avea dreptul s-i omoare deoarece se ridicaseră împotriva domniei. Miron Costin povesteşte de călăul lui Tomşa, „un ţigan.. gros şi mare la trup”, care de multe ori striga domnului, arătând la boieri: Doamne, s-au îngrăşat berbecuţii, buni sunt de înjunghiat? Ştefan vodă, la aceste cuvinte, râdea şi dăruia bani ţiganului”, se arată în Istoria Românilor, de Constantin Giurescu (1944).
Citește articolul integral pe Adevărul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}