


Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au continuat și astăzi verificările în zona locuinței familiei din satul Topile, comuna Valea Seacă, acolo au fost despistate ieri proiectile reactive.
În jurul orelor 13.00, misiunea pirotehniștilor a fost încheiată, iar familiile ce au fost obligate să doarmă la rude, au putut reveni acasă. Proiectilele extrase au fost încăcate de ieri seară într-un camion și transportate în depozitele ISU Iași.
Neculai Miron, primarul comunei Vlea Seacă, face apel la cetățeni să nu atingă aceste proiectile, în cazul în care le descoperă în urma unor activități de săpare sau excavație. De urgență se impune alertarea autorităților!
Ieri seară, 13 persoane ce locuiau în această gospodărie și-au petrecut seara la rude. Nu sunt date clare să contureze perioada de când acele proiectile sunt acolo, dar se pre că în cel de-al doilea Război Mondial a existat o linie a frontului.
Primarul localității, împreună cu cei de la ISU, au mers astăzi la locuințele mai multor localnici din zona Valea Seacă și Topile, în speranța că vor afla ce lupte s-au dat în zona unde proiectilele au fost găsite.
Precizăm faptul că aceste materiale explozibile au fost identificate în timp ce proprietarul unei case săpa un șant în vederea realizării unei rețele de apă.

