Oamenii de știință de la Johns Hopkins Medicine, care au aranjat ca 48 de eșantioane de țesuturi cardiace umane obținute prin bioinginerie să petreacă 30 de zile pe Stația Spațială Internațională, au raportat dovezi conform cărora condițiile de gravitație scăzută din spațiu au slăbit țesuturile și au perturbat ritmul normal al bătăilor acestora, în comparație cu eșantioanele din aceeași sursă de pe Pământ.
Oamenii de știință au declarat că țesuturile cardiace „nu se descurcă prea bine în spațiu”, iar în timp, țesuturile de la bordul stației spațiale au bătut la jumătate din ritmul țesuturilor din aceeași sursă păstrate pe Pământ.
Descoperirile, spun ei, extind cunoștințele oamenilor de știință cu privire la efectele potențiale ale gravitației reduse asupra supraviețuirii și sănătății astronauților în timpul misiunilor spațiale de lungă durată și pot servi ca modele pentru studierea îmbătrânirii mușchiului cardiac și a terapiei pe Pământ.
Un raport privind analiza țesuturilor de către oamenii de știință este publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Studiile anterioare au arătat că unii astronauți se întorc pe Pământ din spațiu cu afecțiuni legate de îmbătrânire, inclusiv reducerea funcției mușchiului cardiac și aritmii (bătăi neregulate ale inimii),
» Citește continuarea pe pagina autorului