News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Meciul Steaua-Dinamo, întrerupt după ce fanii au aruncat torțe pe teren. Jandarmeria a anunțat că au fost întocmite 10 dosare penale

Meciul Dinamo – Steaua a fost întrerupt câteva minute, luni seară, după ce fanii au aruncat torţe pe teren, iar Jandarmeria Bucureşti a anunţat că au fost întocmite 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi 23 de sancţiuni contravenţionale, potrivit News.ro.

Jandarmeria Bucureşti a anunţat, luni, că, cu ocazia meciului Dinamo – Steaua, din Liga II, au fost întocmite 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi 23 de sancţiuni contravenţionale.

Au fost întocmite 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:

– 7 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive;

  

– 2 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

– un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 Cod Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).

De asemenea, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, astfel:

–  5 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;

– 18 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu predederile Legii nr.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Trenurile de călători pot reveni după nouă luni de pauză pe o linie cu istorie complicată

Redacția

Bolojan, despre scenariul unei guvernări PSD-AUR: „Indiferent ce coaliţie s-ar face astăzi, mâine, poimâine, nu ai foarte multe variante”

Redacția

Volvo: livrări de un milion de hibrizi plug-in

Redacția
Încarcă...