Sunt zece comune prin care trec aceste drumuri. Una singură are primar liberal“, a atras atenţia un consilier PNL. Dirigintele lucrării pe care şeful CJ o critica vehement în urmă cu o săptămână a ajuns să conducă Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor.

Liberalii au dominat şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Judeţean. În absenţa a numeroşi consilieri judeţeni ai PSD, inclusiv a celor mai activi, Mihaela Ivancia şi Cristian Stanciu, ca şi a unor aliaţi din ALDE, PNL a reuşit să-l împingă în corzi pe preşedintele CJ Maricel Popa. În plus, proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei nu ar fi trecut dacă liberalii ar fi votat împotrivă sau s-ar fi abţinut. Din coaliţia majoritară au lipsit 7 consilieri, în timp ce opoziţia a fost în formulă completă.
Contrele între liberali şi conducerea CJ au apărut încă de la primul proiect dezbătut, cel privind numirea la conducerea Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, în locul Antonetei Manolache, al cărei mandat a expirat, a lui Sorin Babliuc, consilier în cadrul Direcţiei. „În şedinţa precedentă, ne-aţi prezentat fotografii cu ceea ce aţi numit «greşeli tehnice» la lucrările de la Gura Bădiliţei, unde rigolele ar fi prea înalte, că nu mai pot ieşi oamenii din curţi. Există un raport al Inspectoratului în Construcţii care vă contrazice. Dincolo de asta, ştiţi cumva cine a fost diriginte de şantier la această lucrare? Tocmai Sorin Babliuc. Acum îl promovăm? A condus greşit lucrarea şi îl promovăm sau de fapt lucrarea nu a avut nicio problemă?“, a întrebat liderul consilierilor judeţeni PNL, Daniel Minciună.
Preşedintele CJ nu a avut replică, cerând votarea proiectului de hotărâre fără dezbateri. „Nu e corect. Întrebarea e foarte simplă. Ce îl recomandă să ocupe această funcţie? E o întrebare legitimă. Votăm pe încredere?“, a intervenit consilierul PNL Liviu Bulgaru. Discuţiile pe marginea lucrărilor de la Gura Bădiliţei s-au prelungit. La întrebarea lui Popa dacă proiectul lucrării a fost greşit, fosta directoare a DJADP a evitat răspunsul, precizând că nu intră în atribuţiile direcţiei să verifice corectitudinea proiectului, ci doar corelarea dintre lucrare şi proiect. „În firma care a făcut proiectul sunt trei profesori universitari, şefi de catedră la Facultatea de Construcţii. Constructorul a respectat proiectul“, a spus Manolache. Nici consilierul PSD Ovidiu Laicu, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, nu i-a fost de mai mult ajutor lui Popa. „Sunt profesori care mi-au fost dascăli. Nu pot să mă pronunţ“, a spus Laicu.
Firma criticată la asfaltarea drumului Iaşi – Ţibăneşti şi-a reluat activitatea
Concluzia a fost trasă de Babliuc, care a precizat că principala neregulă a aparţinut locuitorilor din zonă, care şi-au construit casele la mai puţin de 7,5 metri de axul drumului, aşa cum impune legea. Soluţia găsită a fost scăderea înălţimii rigolelor carosabile cu 20 cm, pentru ca locuitorii să poată ieşi din case. Proiectul iniţial prevedea amenajarea de podeţe pentru ieşirea din curţi.
Un alt punct în care conducerea CJ a fost prinsă în ofsaid a fost la discuţiile iniţiate de deputatul PMP Petru Movilă, prezent la şedinţă, cu privire la drumul Iaşi – Ţibăneşti. „Bugetul s-a aprobat în martie, acum e noiembrie, iar lucrarea nu e gata. Sunt bani de la Guvern. Există riscul pierderii acestor bani“, a punctat Movilă.
Mingea a fost preluată din zbor de liberali. „Aţi anunţat că s-a reziliat contractul de lucrări, ceea ce de fapt nu s-a întâmplat. Lucrările au fost reluate, de aceeaşi firmă, dar a trecut o lună în care lucrările au fost suspendate. Aţi spus că se va face o expertiză tehnică, pe banii constructorului. Aflăm acum că se va face pe banii CJ. S-a stat o lună degeaba, pentru a se ajunge de unde s-a plecat“, a atacat Minciună.
„Habar n-am cine conduce comunele. Sunt inginer“
Alocarea a 7,8 milioane de lei pentru lucrări de reparaţii a provocat noi discuţii. Cea mai mare parte a banilor, respectiv 5,1 milioane de lei, vor fi cheltuiţi pentru lucrări de pietruire a 55 km de drumuri judeţene. „Sunt zece comune prin care trec aceste drumuri. Una singură are primar liberal. Sunt sigur că e o simplă coincidenţă că s-a intrat în campanie, se alocă bani pentru lucrări în noiembrie, iar din zece comune, doar una este liberală. Simplă coicidenţă, bineînţeles“, a spus Minciună. Ironia acestuia nu a primit răspuns decât din partea vicepreşedintelui CJ Victorel Lupu şi a lui Sorin Babliuc. „Am făcut lista în funcţie de necesităţi. Se va lucra pe drumuri pe care nu s-a mai intrat până acum. Habar n-am cine conduce comunele. Sunt inginer“, a spus acesta.
Singurele proiecte de hotărâre care nu au provocat discuţii au fost cele referitoare la reabilitarea Axei strategice Iaşi – Suceava. Proiectul trebuie depus spre finanţare până pe 16 noiembrie, consilierii votând fără comentarii studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului, acordurile de parteneriat încheiate în cadrul acestuia, ca şi proiectul în întregul său.
Finalul şedinţei a aparţinut tot liberalilor. Consilierul Constantin Şerban a cerut explicaţii cu privire la situaţia din satul Piscul Rusului din Dagâţa. „Drumul este impracticabil. Copiii din sat nu au fost săptămâna trecută la şcoală pentru că microbuzul primăriei nu a putut circula. Drumul a fost calamitat şi trebuia reparat de mult“, a spus Şerban. „E pe calamităţi. Intră şi se face“, a răspuns Popa. O nouă intervenţie a lui Minciună a fost oprită de preşedintele CJ. Liberalul a cerut cuvântul, dar Popa l-a întrerupt, trecând la citirea în viteză, pe un ton apăsat, a ultimului punct de pe ordinea de zi. Acesta a fost votat la iuţeală, şedinţa fiind imediat declarată închisă.
Sursa: ziaruldeiasi.ro


