News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Lucrătorii din Poliţia Locală să nu mai fie numiți „polițiști”, cer sindicaliștii Federației Democratice din Poliţia Română care militează și pentru un proiect de rebranduire a Poliției Române

Fostul comisar-şef şi actual purtător de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, Christian Ciocan, a transmis un comunicat referitor la activitatea de rebranduire a Poliţiei Române, subliniind că există o confuzie în prezent între Poliţia Locală şi Poliţia Naţională.

El a propus şi schimbarea denumirii celor două instituţii, în sensul ca angajaţii uneia din cele două instituţii să nu mai fie numiţi poliţişti. Christian Ciocan a dat ca exemplu Spania, unde poliţia statală se numeşte Guardia Civil iar Poliţia Locală are aceeaşi denumire ca şi în România. Ciocan a arătat că angajaţii Poliţiei Locale nu ar fi absolvenţi ai unor şcoli de profil și că profesia de poliţist local nu e trecută în nomenclatorul profesiilor.

De cealaltă parte, sindicaliștii Meridian (reprezentanți ai polițiștilor locali) resping inițiativa colegilor din MAI. Într-un comunicat transmis de Meridian se menționează că afirmaţiile lui Christian Ciocan „nu au la bază nicio urmă de adevăr”.

„În acest sens trebuie arătat că poliţiştii locali sunt pregătiţi şi trebuie să absolve cursurile efectuate în cadrul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne, conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 155/2010, iar profesia de poliţist local este prevăzută în Codul Ocupaţiilor din România,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Sondaj: Aproape jumătate dintre ruşi spun că salariul nu le acoperă cheltuielile de bază / Oficial, salariul mediu nominal al ruşilor a fost de 71.419 ruble (756 dolari) în luna iulie

Redacția

Toyota: modelele electrificate, 74% din vânzări în primele 9 luni

Redacția

Recomandări pentru șoferii care vor să treacă în weekend prin Vama Giurgiu: Traficul va fi îngreunat de sâmbătă, pe partea bulgară, pentru că se efectuează lucrări de reabilitare a drumului

Redacția
Încarcă...