
O înțepătură de căpușă i-a schimbat complet viața lui Andrei Ionel Sârghie, un bărbat de 37 de ani din Pașcani. După mai bine de un an și jumătate de investigații, diagnostice contradictorii și tratamente fără rezultate, acesta a aflat că suferă de boala Lyme, o afecțiune care i-a afectat echilibrul, vorbirea și coordonarea.
Primele probleme au apărut în urmă cu aproximativ un an și nouă luni, când Andrei a început să aibă tulburări de echilibru. Un RMN a indicat atrofie cerebeloasă (o afecțiune caracterizată prin pierderea neuronilor și scăderea volumului cerebelului, partea creierului responsabilă pentru echilibru, coordonare și controlul mișcărilor), iar medicii au luat în calcul inclusiv o posibilă afecțiune genetică. A urmat o perioadă lungă de investigații în mai multe spitale din țară, inclusiv la Iași, Târgu Mureș și București.
Testele genetice și alte analize nu au confirmat suspiciunile inițiale. În căutarea unui răspuns, Andrei a ajuns la o clinică din Livezeni, județul Mureș, unde investigațiile au fost reluate. Analizele au indicat prezența bolii Lyme, iar bărbatul a început tratamentul și programul de recuperare.
Boala Lyme este o infecție transmisă prin mușcătura unei căpușe infectate. Afecțiunea poate provoca probleme neurologice, articulare sau cardiace, mai ales atunci când diagnosticul este întârziat.
În prezent, Andrei urmează terapii de recuperare, printre care terapie hiperbară, kinetoterapie și logopedie. Pentru tratamente, transport și cazare sunt necesari aproximativ 1.400 de lei pe zi, o sumă greu de acoperit pentru un om care are un venit lunar de doar 720 de lei.
Înainte de boală, Andrei era activ și muncea. Acum se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile și depinde de sprijinul familiei. Mama sa îl însoțește la tratamente și îi este alături în această perioadă.
Andrei își dorește să își recapete independența și să poată reveni la o viață normală alături de copilul său. Cei care doresc să îl ajute pot face donații în conturile deschise pe numele mamei sale, Sârghie Lăcrămioara:
IBAN ING: RO05RZBR0000060026100093
Revolut: RO53REVO0000168730246626
RevTag: @sarghiea89
Andrei Sârghie a mai cerut sprijin public, prezentând dificultățile prin care trece și nevoia de a continua terapiile de recuperare, care se întind pe perioade lungi de timp, orice ajutor contează!

