News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Tânără din Mogoșești-Siret Amalia Bereș Chelaru a devenit dublă campioană a lumii la canotaj!

Unsprezece canotori și canotoare proveniți din județele Moldovei au devenit campioni mondiali. Între ei, campioanele olimpice de la Paris 2024, Simona Radiș, din Avrămeni, județul Botoșani, și Adriana Ailincăi Adam au fost extraordinare, trecând la un nou nivel al performanțelor realizate de România în acest sport: câte trei medalii de aur la o singură ediție a Campionatului Mondial.

Pentru România, „mondialele” de la Amsterdam s-au încheiat cu un adevărat „bilanț de aur”: trei titluri mondiale, în probele de dublu rame, 8 plus 1 feminin și 8 plus 1 mixt. În aceste echipaje au evoluat 13 sportivi și sportive, 11 dintre ei fiind originari din județele Suceava – Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă și Ștefan Berariu, Botoșani – Simona Radiș și Geanina Juncanariu, Vaslui – Adriana Ailincăi Adam și Iași – Amalia Bereș Chelaru.

Simona Radiș și Adriana Adam, coechipiere în toate cele trei ambarcațiuni, au realizat și o premieră internațională, cucerind câte trei medalii de aur la aceeași ediție a Campionatului Mondial. Campioana olimpică Amalia Bereș Chelaru, născută la Pașcani și selecționată de la Mogoșești-Siret, a cucerit două medalii de aur în probele de 8 plus 1.

Sportivii și antrenorii lor merită toate felicitările, la fel și familiile care i-au educat și i-au susținut în acest demers dificil. Trebuie subliniat și aportul antrenorului ieșean Sorin Băhnărel, membru al staffului tehnic al lotului României.

  

sursa ziarulevenimentul.ro

Related posts

Eveniment sportiv: Cupa „Dan Sălceanu” ediția a XIII-a

Redacția

Vladimir Putin a sărit acum în apărarea Kamilei Valieva, patinatoarea de 15 ani prinsă dopată la JO 2022. Mesajul transmis

Redacția

Tânără din Pașcani, campioană națională la aruncarea greutății

Marius Parteni
Încarcă...