Lucian Bode precizează că în cadrul discuţiilor avute cu ministrul elen s-a aflat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen. Ministrul susţine că trebuie recunoscut rolul esenţial al României în securitatea Uniunii Europene.
„Legat de aderarea României la spaţiul Schengen, acesta a fost şi rămâne un obiectiv important pentru România şi contăm în continuare pe sprijinul Greciei în acest sens. I-am transmis omologului meu că este necesar să fie recunoscut rolul esenţial pe care România îl are în arhitectura de securitate a UE şi i-am mulţumit pentru sprijinul constant al Greciei în ceea ce priveşte atingerea acestui obiectiv” , a explicat Lucian Bode într-o postare pe Facebook.
România oferă sprijin Greciei în lupta cu incendiile de vegetaţie şi a pus la dispoziţie pompieri şi mijloace tehnice specializate în stingerea incendiilor de vegetaţie şi pădure. Ministrul român a asigurat în continuare Grecia de sprijinul României şi a subliniat importanţa solidarităţii faţă de poporul elen.
„Gradul de maturitate la care a ajuns sistemul de gestionare a situaţiilor de urgenţă din România se reflectă în rolul extrem de activ pe care România îl joacă în ultimii ani la nive
» Citește continuarea pe pagina autorului

