RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Liberalul care a postat imaginea photoshopată a viceprimarului Flavia Boghiu cu ochiul învinețit demisionează din partid, dar numai până „la clarificarea acestei situații”

Bogdan Pintilie este vicepreședinte al organizației de tineret a PNL Brașov și un apropiat al viceprimarului liberal Sebastian Rusu. El este cel care a postat imaginea photoshopată a viceprimarului USR Flavia Boghiu cu un ochi învinețit, cu aprecierea că femeii ”îi stă bine cu roz peste tot”, aluzie la culoarea vineție și la nuanța părului.

După ce comentariile negative au început să curgă, iar Pintilie a fost sunat de către jurnaliști care i-au atras atenția că incită la violență, el și-a eliminat postarea. Fără să se rușineze în vreun fel de gestul său, a explicat că imaginea a fost realizată de „niște jurnaliști barșoveni” și a continuat să posteze ironii și aluzii deplasate la adresa viceprimarului Flavia Boghiu și la adresa primarului Brașovului Allen Coliban.

Președintele PNL Florin Cîțu a ieșit public subliniind că organizația județeană brașoveană „se va ocupa să îl exludă din partid pe Pintilie”.

La rândul său, Pintilie a anunțat pe contul de facebook că a decis să demisioneze din PNL „întrucât subiectul a fost exploatat politic”.

  

De subliniat că Bogdan Pintilie înțelege să demisioneze din partid „până la clarificarea acestei situații”:

 Textul integral preluat și fără intervenții de pe contul de facebook al lui Pintilie:

„Imi cer public scuze doamnei Flavia Boghiu pentru postarea de ieri, postare pe care am si sters-o, tot ieri. De asemenea, imi cer scuze tuturor doamnelor care au fost victime ale violentei de orice fel si care au vazut postarea mea. Desi poza nu imi apartine si am scris in textul postarii ca este un pamflet, regret ca fost interpretata gresit si ca am atins un subiect atat de sensibil, cu care foarte multe femei se confrunta. Intrucat subiectul a fost exploatat politic, am decis sa demisionez din PNL, pana la clarificarea acestei situatii. Cu cele mai bune gânduri…”

sursa Facebook

g4media

Related posts

CP: Senatorul Florin Constantinescu: „Trebuie să facem ceva pentru economia românească”

Oana Cordoneanu

Biserica se dezice de AUR: „Amestecarea nătângă a religiei cu politica a făcut deja prea multe victime”

Redacția

Ultimele mutări preelectorale: Ștefan Voinea (PP DD) împotriva lui Neculai Rățoi (USL) la Pașcani și Gheorghe Tătaru (fost USL) împotriva lui Vasile Mocanu (USL) la Tg. Frumos

Răzvan Grecu
Încarcă...