RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Legea privind acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciilor de bonă, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. Actul normativ are ca obiect stabilirea cadrului legal de acordare, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unui ajutor familiilor cu copii de vârstă preşcolară pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor cei ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei.

Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor.

Pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei – 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei – 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei – 250 de lei.

  

La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.

Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară

Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/grădiniţă sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/grădiniţă ori nu a retras copilul de la creşa/grădiniţă.

Pentru a primi ajutorul financiar, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: beneficiarul să fie cetăţean român, cetăţean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în România; să fie angajat cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfăşoară activităţi independente, obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau asimilată.

Pot beneficia de ajutorul financiar şi persoanele care nu îndeplinesc aceste condiţii dacă: sunt şomeri indemnizaţi sau sunt înregistrate în evidenţele Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă şi nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea acestora.

Alte reguli:

Nu se poate beneficia de ajutorul financiar dacă persoana este: asistent maternal profesionist, iar copilul/copiii sunt în întreţinerea acesteia; asistent personal al copilului său beneficiază de indemnizaţia prevăzută în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; se află în perioada de concediu pentru creşterea copiilor.

Ajutorul financiar se acordă pe bază de cerere şi documente doveditoare care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de actul normativ.

Legea stipulează că solicitantul are obligaţia de a depune la serviciul public de asistenţă socială, din 6 în 6 luni, o declaraţie pe propria răspundere privind menţinerea condiţiilor de acordare a ajutorului. Neîndeplinirea acestei obligaţii în termen de maximum 30 zile de la împlinirea termenului de 6 luni conduce la încetarea dreptului.
„Un nou drept poate fi stabilit după depunerea unei noi cereri şi a documentelor doveditoare”, se arată în lege.

Suspendarea plăţii ajutorului financiar pentru bonă intervine dacă se înregistrează 3 mandate poştale returnate consecutiv; în caz de suspiciune sau sesizare privind modificarea condiţiilor de acordare a dreptului la ajutor financiar.

Dreptul la ajutorul financiar încetează în următoarele situaţii: la împlinirea de către copil a vârstei de 6 ani; a intervenit decesul copilului; copilul intră în sistemul de creşă/grădiniţă; încetează activitatea bonei; schimbarea domiciliului în altă localitate; nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare.

Legea a fost iniţiată de deputaţii Florin Roman şi Claudiu Răcuci (PNL) şi Adrian Solomon (PSD).

bzi

Related posts

DOCUMENT Parlamentul a aprobat cumpărarea a 32 de avioane F-35 / Achiziția Armatei ajunge la 6,5 miliarde de dolari

Redacția

Ghidul locurilor de muncă disponibile în criza COVID-19. Unde se fac angajări în această perioadă

Redacția

Voluntari din Belarus se alătură trupelor ucrainene: Voi face totul pentru a opri acest rău / Îmi voi imagina că am în față un membru al unităților antirevolte din Minsk

Redacția
Încarcă...