Sezonul lavandei de la Hărmănești, în județul Iași, începe oficial pe 21 iunie 2025. Lanul de lavandă este administrat de doi tineri, Andrei și Lavinia Bocan, care au început acest proiect în anul 2014. Cei doi transformă comuna anual, într-un punct de atracție pentru iubitorii de natură.
Prima plantație pe lanul de lavandă a fost făcută în 2014
Afacerea a pornit în urmă cu aproape un deceniu, când primii butași de lavandă au fost plantați pe o suprafață de un hectar în comuna Hărmănești. La început, plantația nu a fost complet reușită, iar o parte dintre plante au trebuit replantate în anul următor. Cu multă muncă, investiții proprii și implicarea lui Andrei și a Laviniei, în vârstă de 29, respectiv 27 de ani, plantația s-a dezvoltat, iar acum, cultura este sănătoasă și stabilă.
„Lanul îl vom deschide pe data de 21 iunie 2025. Totul a început de la tatăl meu, el a avut această idee. Asta s-a întâmplat în anul 2014-2015. Eu am fost plecat în străinătate și am strâns niște bani pe care i-am trimis acasă, iar tatăl meu s-a mai întâlnit cu niște priteni și i-au spus că se faci bani din lavandă, și cam așa am pornit. Am plantat pe o suprafață de un hectar. Acum, de lan mă ocup eu și soția mea. Când am plantat, abia ne cunoscusem. Prima dată nu s-a prins toată plantația, iar în anul următor s-a plantat iar, și a participat și soția mea. Produsele de bază sunt uleiul, apa florală și floarea uscată. Soția mea mai face lumânări, ulei, odorizante. Momentan, site-ul nostru este în lucru și o să îl lansăm în luna august”, a spus Andrei Bocan.
Accesul în lan este permis pe baza unui bilet de intrare, al cărui preț este de 15 lei pentru adulți. Copiii minori beneficiază de acces gratuit, iar fiecare adult primește la intrare un mic buchet de lavandă, inclus în preț. Pe lângă activitatea din lan, familia produce și diverse produse pe bază de lavandă. Lavinia Bocan prelucrează florile și creează ulei esențial, lumânări decorative, săculeți și buchete cu lavandă uscată, dar și apă florală. Lanul poate fi vizitat pe o perioadă de trei săptămâni.
„Cultura nu a fost afectată de ploi, doar că a stat puțin pe loc. A intrat mai greu în vegetație. Anul trecut, am deschis pe 16 iunie. Mare diferență nu este, dar frigul și ploile s-au cunoscut. Lavanda are nevoie de mult soare. Lanul poate fi vizitat 2-3 săptămâni. Mai avem puțin și terminăm de aranjat locația. Mai avem mici lucruri pe care o să le punem la punct în această săptămână pentru a putea fi gata de deschidere”, a mai spus Andrei Bocan.
Lanul de lavandă are vizitatori din toată țara
Lanul de lavandă de la Hărmănești atrage anual vizitatori din diferite colțuri ale țării. În timp, proprietarii s-au confruntat și cu situații amuzante, cum a fost cazul unor persoane care, la vederea albinelor, au decis să renunțe la vizită, chiar la intrare. Pe lângă grija pentru confortul vizitatorilor, cei doi tineri au stabilit ca fumatul să fie interzis pe întreaga plantație, dat fiind riscul de incendiu pe care îl prezintă vegetația uscată.
„Avem clienți și din Tulcea, și din Galați. În mare parte, cred că sunt oameni care se organizează să viziteze Iașul, și vin și la noi. Dar sunt persoane care vin strict pentru lanul de lavandă de la Hărmănești. Avem în plan să ne mărim platația cu unul sau două hectare, vom vedea. Fiecare persoană care va achita prețul va primi în schimb un buchețel de lavandă. Am avut clienți care au venit și au întrebat dacă trebuie să plătească, și s-au întors. O situație comică: a întrebat cineva cât costă – intrarea era 10 lei – și, când a auzit, a zis că «vai, câte albine sunt». Și au plecat. O situație mai amuzantă. La noi în lan fumatul este interzis, pentru că plantația este uscată, lemnoasă și există riscul să se aprindă. Mai sunt oameni care strâmbă din nas când le spui că este interzis. Avem mai multe soiuri de lavandă, cum ar veni Blue Scent, Grosso și încă unul. Nu există mari diferențe între ele, este vorba de culoare, dar acestea sunt soiurile aclimatizate pentru România și care dau un randament destul de bun pentru ulei”, a mai povestit Andrei Bocan.
În județul Iași mai este un lan de lavandă care atrage vizitatori anual. Gabriel Zubcu, Veronica și Andrei Drăghici sunt cei care au plantat lavandă în comuna Sinești.
Lanul cu lavandă din strada principală nr. 40 din satul Hărmănești-Vechi, comuna Hărmănești, județul Iași, se va dechide oficial în weekendul viitor.
Andrei și Lavinia Bocan, tinerii care au pus bazele acestei plantații, pun la punct ultimele detalii pentru a putea primi vizitatorii în următoarele zile.
SURSA BZI.RO