Conducerea PNL și cea a PSD urmează să aibă miercuri o nouă discuție privind comasarea, ultimul scenariu negociat și pentru care se va lua o decizie fiind cel de organizare în comun a alegerilor europarlamentare cu cele locale, dar și o listă comună pentru Parlamentul European, susțin sursele „Adevărul”.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu FOTO Mediafax
O primă discuție a fost duminică, între președinții celor două partide. Potrivit informațiilor „Adevărul“, s-a discutat doar pentru aducerea localelor odată cu europarlamentarele, pe 9 iunie, iar lista comună PSD-PNL ar urma să fie negociată în perioada următoare. De altfel, liberalii pregătesc un Birou Politic Național pentru miercuri, în care să valideze atât comasarea, dar și lista comună pentru Parlamentul European. Liberalilor le-a fost transmisă în ședința celor aflați în conducerea grupului parlamentar de la Cameră, de către secretarul general formațiunii, Lucian Bode, stadiul discuțiilor din Coaliție, potrivit surselor „Adevărul”. În plan local, vor exista înțelegeri punctuale în ceea ce privește politica de alianțe, adică susținerea unui candidat comun la primării care în prezent nu sunt la PSD sau PNL. Nu va exista o decizie de obligare a colaborării PSD cu PNL, prin hotărâre de sus, la nivel de județe.
» Citește continuarea pe pagina autorului


