Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va merge săptămâna viitoare în Franţa unde se va întâlni cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a discuta în special despre sprijinul acordat Ucrainei, a anunţat miercuri Departamentul de Stat de la Washington, scrie AFP conform Agerpres.
Vizita are loc în plină intensificare a loviturilor ruseşti în Ucraina şi într-un moment în care Kievul le cere aliaţilor săi occidentali mai multe sisteme moderne de apărare aeriană Patriot.
De partea americană, ajutoare militare de zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina sunt blocate în prezent de opoziţia republicană din Congres.
„La Paris, secretarul de stat se va întâlni cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei şi pentru a preveni escaladarea conflictului din Fâşia Gaza”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Aceasta va fi o rară vizită la Paris a secretarului de stat american, un vorbitor perfect de franceză, care nu a mai fost acolo de aproape doi ani.
Preşedintele francez, la rândul său, a efectuat o vizită de stat la Washington în decembrie 2022.
După Paris, Blinken va merge miercuri la Bruxelles pentru a participa la o reuniune a omologilor săi din NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la crearea Alianţei Nord-Atlantice,
» Citește continuarea pe pagina autorului


