News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ionuţ Stroe (PNL) despre spitalele regionale: ”Ministerul Sănătăţii are practic toate datele problemei pentru a demara lucrările şi pentru a intra în ultima fază de execuţie, în 2023”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat marţi, la Prima News, despre spitalele regionale, că Ministerul Sănătăţii are practic toate datele problemei pentru a demara lucrările şi pentru a intra în ultima fază de execuţie, în 2023, pentru că banii sunt negociaţi şi ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş a finalizat toate negocierile prin Programul Naţional de Sănătate care a fost aprobat la finalul anului trecut. Sperăm că nu ne încurcăm, apropo de birocraţie, în această fază de licitaţie, a mai spus reprezentantul PNL, transmite News.ro.

”În mod normal, după un an noi ne-am dori sau Guvernul şi-ar dori să se ajungă la faza de lucrări. Putem spune că în acest moment Ministerul Sănătăţii are cam tot ce îi trebuie pentru a reuşi, are acum posibilitatea de a apăsa pe acceleraţie şi a finaliza, are finanţare obţinută pentru faza a doua, are contractele încheiate încă din anul 2019-2020, s-a înfiinţat acea autoritate care să deruleze aceste contracte, Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Concluzia este ca aceste proiecte să înceapă cât mai curând, pentru a ne încadra în acea perioadă de finanţare”, a spus Ionuţ Stroe.

El a precizat că ”banii sunt negociaţi şi ministrul Boloş a finalizat toate negocierile prin Programul Naţional de Sănătate care a fost aprobat la finalul anului trecut”.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Erdogan anunță o „posibilă vizită” la Moscova, după ce a anunțat că se va deplasa în Ucraina în luna februarie: „Putem servi ca mediator pentru ca pacea să prevaleze între Rusia şi Ucraina”

Redacția

Noua Caledonie: Premierul francez a anunţat desfăşurarea de militari pentru a securiza porturile şi aeroportul insulei, interzicerea TikTok

Redacția

Şpăgi de 2,3 milioane de euro la Hidrocentrale Neamţ. Judecătorii au admis rechizitoriul DNA

Redacția
Încarcă...