
Autoritățile locale au montat recent instalații de irigații moderne în centrul orașului, într-o zonă cuprinsă între Casa de Cultură și Poștă, pe partea cu Primăria Veche. Acest sistem de irigații, controlat de la distanță printr-o aplicație mobilă, face parte din eforturile de modernizare și întreținere a spațiilor verzi din oraș.
Pentru moment, instalațiile sunt conectate la rețeaua publică de apă, iar autoritățile au subliniat că acestea vor fi utilizate doar când este necesar, pentru a evita risipa. În plus, se explorează soluții alternative pentru alimentarea cu apă, una dintre variante fiind utilizarea izvorului situat în apropierea secției de poliție.

„Suntem în centrul orașului și după, cum puteți vedea în spatele meu, am montat instalații de irigații pentru gazon, pe zona de la Casa de Cultură până la Poștă, pe partea cu Primăria Veche. Aceasta este o instalație modernă, telecomandată printr-o aplicație de pe telefon. Deocamdată, suntem conectați la rețeaua de apă. Bineînțeles, vom folosi aceste irigații doar atunci când va fi necesar, evitând risipa de apă. Totodată, în perioada următoare, ne dorim să găsim o sursă alternativă de apă, adică să utilizăm apa disponibilă la izvorul de lângă secția de poliție.”, a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Această inițiativă vine în sprijinul îmbunătățirii aspectului urban și a gestionării eficiente a resurselor de apă.



