News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Incertitudini la RomPak după demisia pe neașteptate a managerului Yasar Telatar

Managerul care a condus în ultimii 20 ani societatea RomPak SA Pașcani a fost nevoit să renunțe la funcție din cauza unor probleme personale. Locul acestuia a fost luat de Despina Constatin – Lungu, director economic la nivel local în ultimii ani.

 

  

 Yasar Telatar a fost nevoit să își înceteze activitatea în cadrul societății din Pașcani din cauza unor probleme personale. Conducerea holdingului din Turcia a decis să o numească pe Despina Constatin Lungu. Un cuvânt important în numirea ei l-a avut unul din foștii directori ai fabricii, plecat între timp în Turcia, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier în anul 2015.

 Odată cu numirea Despinei Constantin Lungu în funcția de manager general, la nivel de societate s-a instaurat o stare de incertitudine. Sunt vehiculate schimbări majore, iar mulți dintre angajați trăiesc sub frica pierderii locurilor de muncă.

 Noul manager, conform surselor noastre, nu a reușit să le confere celor mai mulți dintre angajați siguranța zilei de mâine și a unui management care să îmbunătățească performanțele economice înregistrate de RomPak în ultimii ani.

 Am încercat astăzi să discutăm cu noul manager general al companiei despre acest subiect, ținând cont de faptul că vorbim despre unul dintre cei mai mari angajatori din Pașcani, dar nu a fost posibil. La primul apel telefonic, am fost rugați să revenim după orele 16.00, dar ulterior nu a mai răspuns nimeni.

Related posts

CFR Călători trece duminică noapte la ora de iarnă, ora 4:00 devenind ora 3:00

Redacția

Legea Statutului rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare. Recrutările încep în maximum 3 luni

Redacția

Cinci focare active de infecție, la cabaline, în municipiul Pașcani și Hârlău. Medicii veterinari au discutat astăzi Planul strategic al Direcției Sanitar Veterinare pentru anului 2016

Teona Gherasim
Încarcă...