RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

ÎNCEPUT DE DECEMBRIE ÎN SIGURANŢĂ

În primele zile ale minivacanței de 1 Decembrie, Poliţia Ie şeană a fost ladatorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

 

  

Atât infracțiunile comise cu violență cât și accidentele rutiere înregistrează, în acest început de minivacanță, cele mai mici valori comparativ cu aceeași perioadă a ultimilor ani.

Pentru siguranţa cetăţenilor, în minivacanța de 1 decembrie, peste 1.000 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în tot judeţul, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi pe DE 583, pentru evitarea evenimentelor nedorite, fluidizarea traficului şi pentru diminuarea riscului rutier.

Prezenţa activă a poliţiştilor și conduita corectă adoptată de cetățeni a făcut ca accidentele rutiere să înregistreze, în acest început de minivacanță, cele mai mici valori. Astfel, în perioada 30  noiembrie – 02 decembrie a.c. nu s-au înregistrat accidente rutiere grave, deci nici persoane rănite grav, nici persoane decedate.

Începând din data de 30 noiembrie 2017, până aseară, poliţiştii au intervenit la 258 de evenimente, dintre care 208 sesizate prin Apelul Unic de Urgență 112 și au prins în flagrant delict 22 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Au fost întocmite 61 de dosare penale.

În ultimele 3 zile au fost, așadar, descoperite 61 de infracţiuni, dintre care 20 contra persoanei, 27 contra patrimoniului, 10 la regimul siguranței rutiere, iar restul pentru alte nereguli.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 687 de sancţiuni, cele mai multe fiind la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, precum și privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare de aproximativ 210.350 de lei.

Astfel, pentru neregulile constatate pe linie de ordine publică, poliţiştii au aplicat 146 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 61/1991.

În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.

IPJ IASI


 

Related posts

Acţiune la Tătăruşi şi Lespezi . 22 de sancțiuni aplicate de oamenii legi

Redacția

8 martie cu ghinion pentru o șoferiță din Pașcani. A intrat cu BMW-ul într-un taxi

Răzvan Grecu

Noi taxe au fost introduse in legislatie! Acestea ii vor afecta pe patronii de baruri sau restaurante

Redacția
Încarcă...