RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Incendiu puternic la Bălțați – 15 hectare de vegetație uscată și stuf sunt cuprinse de flăcări!

Incendiu puternic în localitatea Podișu, comuna Bălțați. La locul solicitării acționează o autospecială de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos. Sunt aproximativ 15 hectare de vegetație uscată și stuf care sunt cuprinse de flăcări.

Pompierii ieșeni vă aduc la cunoștință că arderea vegetației uscate este stric interzisă!

Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acțiunile de ardere a vegetației uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvențiilor de către APIA.

Reamintim faptul că, arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile constituie contravenții și se poate sancționa de către inspectorii de prevenire, cu amendă contravențională cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei, conform H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.

  

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Trebuie reținut faptul că au fost situații când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acțiunea vântului, s-au înregistrat victime omenești.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, și ele soldate cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantități mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanță efortul depus de personalul structurilor de intervenție profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenția în alte situații în care cetățenii se află în pericol.

Vă informăm faptul că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISA dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor.

                ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

I.S.U. Iași

Related posts

Un bărbat din Ruginoasa și-a prins mâna într-un tocător de furaje

Răzvan Grecu

Curăţenie generală în Paşcani sâmbătă, 28 septembrie

Răzvan Grecu

Un padurar a gasit pe malul unui parau o cutie de cartuse

Oana Cordoneanu
Încarcă...