RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Răzvan Grecu

În situații extreme se aplică măsuri extreme

ApaVital a decis ca la ceas de seară, precum hoții, să înceapă sistarea apei la blocurilor din Pașcani. Ieri au fost trei scări de bloc, astăzi mai sunt câteva.

Măsura de sistare a apei, care nu a fost anunțată pe site-ul ApaVital, i-a prins pe nepregătite pe pășcăneni. Asta deoarece aceștia au fost liniștiți de viceprimarul Vasile Axinte, cu câteva zile în urmă, că la Pașcani nu se va sista apa. Ca o garanție edilul și-a pus mandatul în joc, dar și pe al primarului Dumitru Pantazi și pe al consilierilor locali.

Peste o sută de familii vor fi la finalul zilei fără apă. Nu vor avea cu ce să gătească, să se spele și mai grav cu ce să alimenteze grupul sanitar din apartament. Câțiva dintre ei au fost astăzi la Primărie, la prima oră, mult prea devreme pentru primarul Dumitru Pantazi, care a venit la serviciu la ora 10.00 de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Au fost primiți însă de viceprimarul Vasile Axinte, ajuns și el cu 20 de minute după pășcăneni. Nu s-a rezolvat nimic, ba mai mult ApaVital și-a continuat programul debranșărilor.

  

{module Sondaj (2)}

Când se ajunge într-o astfel de situație, moment în care cetățenii trebuie să plătească oalele sparte de politicienii care conduc orașul, atunci nu există decât măsura extremă a demisiei și organizarea de urgență a alegerilor anticipate.

Este clar că actuala conducere a Pașcaniului nu este în stare să gestioneze această criză. Când ai un primar care vine la muncă la ora 10.00 deși apa este sistată în oraș 16 ore, ai o mare problemă. Mă așteptam ca atunci când presa a adus la cunoștința opiniei publice măsurile luate de ApaVital ca primarul, viceprimarul și consilierii locali să invoce situația de urgență și să delege serviciul de apă canal către Prest Serv Apa, astfel încât în câteva ore furnizarea apei să fie restabilită.

Îl întreb public pe această cale pe primarul Dumitru Pantazi ce a făcut din luna decembrie și până acum ca să împiedice această situație. Și dacă tot a amenințat pășcănenii cu demisia cred că a sosit timpul să se retragă din această funcție ce s-a dovedit, în cei doi ani și jumătate, că a fost folosită doar pentru interesele AgroComplex Lunca Pașcani S.A.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cultura nu este un pericol, însă prostia da!

Răzvan Grecu

Umbrele cu sigla Primăriei la terasele de pe domeniul public: cea mai tâmpită idee a administrației Pantazi!

Răzvan Grecu

Cojocaru de la TV Bit sare să-l albească pe primar: Aderarea la ARSACIS a fost adoptată ilegal!

Răzvan Grecu
Încarcă...