Din prea mult bun simț, oamenii care merită laurii acestei minunate realizări nici măcar n-au vrut să-și divulge numele, însă un reporter Actualitatea TV a stat de vorbă cu ei și a concluzionat faptul că munca acestora merită pe deplin mediatizată, tocmai pentru a încuraja și alți cetățeni să procedeze la fel.
Acest demers este așadar un imbold pentru locatarii acelor blocuri unde spațiul verde fie este lăsat la mila autorităților, de cele mai multe ori plin de gunoaie, fie locatarii de la parterul blocurilor au îngrădit locul începând să cultive cei câțiva metri pătrați cu zarzavaturi pentru consumul propriu. Menționăm că astfel de situații, omniprezente în orașul nostru, nu constitue premisele dezvoltării armonioase în raport cu spiritul civic european, ele discreditând imaginea pășcănenilor în ansamblul ei. Cu toate acestea, noi credem că situația s-ar putea schimba pe viitor în bine, tocmai prin faptul că au început să apară aceste modele de bună practică.
Citește și {loadposition articlescategoryload}