Din 2007, în fiecare an, data de 2 aprilie marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Cu acest prilej, Școala Gimnazială Specială din Pașcani a organizat o acțiune de atragere a atenției cu privire la această afecțiune.
Astfel, elevii Școlii Speciale, împreună cu profesori și voluntari de la liceele din oraș, au pornit un marș care a avut ca punct culminant întinderea unei funde, sub forma căreia s-au așezat copiii.
La acestă activitate a participat un număr impresionant de voluntari care au mărșăluit, de la Școala Specială, spre Casa de Cultură, cu materiale informative și baloane albastre, simbol al autismului.
Se dorește semnalarea în rândul autorităților și a publicului larg, cu privire la această afecțiune deloc de neglijat, în sensul informării și conștientizării a ceea ce presupune autismul. Așadar, atenția se îndreaptă asupra copiilor și a familiilor speciali.
“Astăzi este 2 aprilie, Ziua Internațională a copilului cu autism, si suntem la a doua ediție pe care o organizam pentru a trage un semnal opiniei publice că trebuie sa fim mai mult alături de acești copii și de familiile lor. Școala Gimnazială Specială din Pașcani a organizat acest marș care a avut ca moment culminant întinderea unei funde. Am așezat copiii în fundă umană, atât elevii școlii noastre cât și voluntarii care sunt prezenți aici. În acest an ne-am bucurat de prezența unui număr mare de voluntari de la liceele din oraș, care au venit în sprijinul nostru. Mesajul nostru este să fim alături de copilul cu autism, să îl cunoaștem mai bine și să îl ajutăm mai mult. Atât pe copii cât și pe familiile lor. A fost o prezență numeroasă, copiii s-au mobilizat, au venit cu materiale informative și baloane. Sperăm ca acestă zi să nu rămână fără urmări, să mergem mai departe și să facem mai mult decât anul trecut și mai mult decât anul ăsta”, ne-a declarat prof. coordonator, Verginica Mocanu.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}