News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Finanțare pentru un teren sintetic la CSM Pașcani

Lista de investiții din bugetul local, propusă spre dezbatere de Primăria Pașcani, va suferi mai multe modificări. Una dintre acestea vizează alocarea fondurilor necesare amenajării unui teren sintetic în cadrul Complexului Sportiv Municipal (CSM).

Potrivit viceprimarului Claudiu Bodoașcă, într-o primă etapă va fi alocată suma de 300.000 de lei, cu care clubul va demara procedura de achiziție. Valoarea totală a investiției pentru terenul cu dimensiunile de 40 m x 60 m este de aproximativ 980.000 de lei.

„Avem foarte mulți copii înscriși la secțiile clubului. Este nevoie de acest teren, deoarece vor putea fi organizate competiții. Încercăm să finalizăm terenul anul acesta; poate vom găsi un furnizor care să accepte plata în două tranșe”, a explicat viceprimarul în cadrul emisiunii „În Obiectiv”.

  

În ceea ce privește pista de atletism, oficialul a precizat că aceasta va fi realizată din fonduri atrase prin Asociația ITI „Țara de Sus”, entitate din care face parte și municipiul Pașcani. Terenul sintetic urmează să fie construit pe suprafața de lângă bazinul de înot.

Related posts

Pintilie despre timpul pe care Pantazi îl alocă funcției publice: „Dacă la noi la Pașcani se lucrează part time? Vii câteva ore la Primărie, și după aia ai plecat acasă. Nu ai timp să te ocupi de toate lucrurile!”

Răzvan Grecu

Procurorii au dispus măsura controlului judiciar în cazul bărbatului ce a distrus oglinzile unor mașini

Marius Parteni

Declarații surprinzătoare ale aleșilor locali față de pășcănenii care i-au executat public.”Ne pot înlocui oricând. Cine sunt aceștia?”

Marius Parteni
Încarcă...