RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Fetiță de 4 ani accidentată de o mașină de Poliție, care se deplasa la o intervenție

O minoră în vârstă de 4 ani a ajuns la spital, în urma unui accident rutier, după ce a fost lovită de un echipaj de Poliție aflat în misiune. Acesta a avut loc luni, 21 mai, în jurul orei 20.30, în satul Uda, comuna Tătăruși.

La fața locului au sosit echipaje de la Poliție și Ambulanță. În urma primelor verificări s-a stabilit că fetița nu era supravegheată și a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure.

  

„Victima a suferit un traumatism cranio cerebral cu pierderea conștienței, escoriații nivel frontal și parietal. A fost transportată  la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal  Pașcani, apoi la Spitalul Sf. Maria din Iași”, ne-a precizat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt SAJ Iași.

 Minora a fost accidentată de șoferul autospecialei de Poliție. El a fost testat alcoolscopic,iar rezultatul a fost zero. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Mașina de Poliție, în care se aflau doi agenți, se deplasa la o intervenție în Tătăruși, în urma unui apel la 112. Un grup de tineri a provocat scandal la un bar.  

Related posts

Bătaie de joc față de cetăţenii cu spirit civic. Amendă pentru sesizarea unui posibil furt

Redacția

Dosare explozive la Poliția Pașcani, cu prejudicii aduse statului de peste 4 milioane de lei

Răzvan Grecu

Pășcăneancă condamnată pentru delapidare

Redacția
Încarcă...