NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Elevi pășcăneni premiați în cadrul Galei Excelenței care s-a desfășurat la Iași

Săptămâna Excelenței în învățământul preuniversitar ieșean reprezintă un eveniment gală prin care Inspectoratul Școlar Județean împreună cu autoritățile și comunitatea oamenilor de afaceri premiază “elevii de aur” ai Iașului, cei care au obținut rezultate impresionante la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale.    

 

Cele două Colegii din Pașcani sunt prezente în fiecare an la această gală alături de cadrele didactice și elevi care au excelat în educație.

La Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” Pașcani, au fost premiați trei elevi: Vântur Cristian care a luat la faza Națională de Informatică locul II, el fiind coordonat de profesorul Eduard Mitrică, un al doilea elev este  Coman Elena care a luat Locul I la Concursul Transcurricular de Literatură “Ionel Teodoreanu”, premiu echivalent cu Olimpiada la Faza Națională, așadar locul I pe țară, ea fiind coordonată de către profesorul Daniela Mertic și Pintilie Victor care a luat mențiune la concursul de Chimie “Raluca Râpan”, echivalent cu Olimpiada Națională, acesta fiind coordonat de profesorul Pintilie Otilia.

Colegiul Tehnic de Căi  Ferate “Unirea” Pașcani” a fost reprezentat la “Recolta olimpică 2014”, iar cei care au fost premiați sunt elevii Emanuela-Nina Buzatu,  Alexandru Rotariu şi Alin Budeanu susținuți sau mai bine spus meditați pe parcursul olimpiadelor naționale la care au participat de trei cadre didactice, respectiv profesorul Daniela Orășanu, Oltea Ionel și Iuliana Costea.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Spectacol filantropic organizat de Școala „Iordache Cantacuzino”

Răzvan Grecu

GENERAȚIA PROFESORILOR DE AUR LA COLEGIUL TEHNIC C.F. „UNIREA” DIN PAȘCANI

Redacția

Nicolaescu: Din 2014 introducem in programa scolara ore de educatie sanitara

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site