News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Două artiste, mamă şi fiică, vor expune la Casa de Cultură icoane pictate pe sticlă şi tablouri

,,Atemporal” este titlul evenimentului  la care pot participa pășcănenii la Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu“. Expoziția semnată de artistele Ionela și Ines Varga, mamă și fiică,  va avea loc marți, 2 aprilie, începând cu ora 12.30.

Prezintă criticul de artă Maria Bilașevschi. Expoziția poate fi vizitată până până pe data de 1 mai 2019.

  

În familia Varga, spiritul tradiției românești a fost păstrat cu iubire și respect peste generații.

 ,,Atemporal” este o expoziție de icoane pe sticlă și tablouri care reprezintă momentul de ceremonie și de sărbătorire a vieții în mișcare prin dans, lumină și culoare, spectacolul folcloric sub formă de reprezentație (de cântec și dans).

Icoanele pe sticlă înșirate pe pereți constituiau pentru țăranul care nu avea școală,  o Carte Sfântă care se adresa sufletului în mod direct. Ele transmiteau povești și învățături religioase, ca niște însemne vizuale pline de sens și semnificație.

Dacă Ionela Varga s-a axat pe arta religioasă, Ines explorează alt fel de sacralitate – „momentul jocului când oamenii se adună în cele mai frumoase straie ale lor, cu sufletul curat, și se apropie de Dumnezeu”.

Artista surprinde în imagini mai multe feluri de dans – de la dansul sacru al Călușarilor, , la hora de femei și la dansurile mixte cu băieți și fete, caracterizate de un ritm vioi și dinamic redat în imagini.

Related posts

Simpozion-concurs organizat de Școala I.Cantacuzino – “Jocul de-a arhitectura”. Vezi condițiile de înscriere

Redacția

Nunta de aur a fost sărbătorită de 47 de cupluri din Pașcani (VIDEO)

Oana

Perlele Balcanilor. Trei destinații turistice fabuloase, mai puțin cunoscute, dar aflate la numai câteva ore de România

Redacția
Încarcă...