RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Dotări noi la Spitalul Municipal Paşcani: achiziția de aparatură medicală modernă va fi aprobată luni

O masă chirurgicală şi un bronhoscop sunt dotările de care Spitalul Municipal Paşcani ar putea dispune în acest an.  Unitatea spitalicească, prin conducerea sa, a solicitat să fie inclusă în programul de investiţii publice al Ministerului Sănătăţii pentru anul 2016, şi alocarea fondurilor necesare pentru achiziţionarea celor două echipamente.

 

 

  

Conform legii, pentru acest demers, administraţia locală trebuie să contribuie cu cel puţin 10% din cheltuieli. Acestea au fost prezentate astăzi, în Comisia Economică, de către directorul economic al Primăriei.

“La nivel naţional, există un ordin din partea Ministerului Sănătăţii, cu privire la alocarea prin Direcţia de Sănătate Publică, a sumei de 234.000 lei, pentru dotarea spitalului, cu un bronhoscop şi o masă chirurgicală. Acestea au fost prinse în planul de achiziţii iniţial ca fiind suportate de la bugetul local, dar pentru că a intervenit această facilitate, împreună cu spitalul am modificat lista de investiţii tocmai ca să fie distincte aceste două elemente. Aşa au cerut cei de la DSP. Este nevoie de această hotărâre de Consiliu Local în care cele două echipamente să fie nominalizare distinct, condiţia fiind ca noi să venim cu o contribuţie de cel puţin 10 % din ceea ce înseamnă procurarea acestor echipamente”, a precizat Angelica Labonţu, directorul economic al Primăriei Paşcani.

Conducerea Spitalului Municipal argumentează necesitatea achiziţionării acestor echipamente, precizând că la acest moment nu deţine un bronhoscop, pentru pacienţii cu afecţiuni pulmonare, deşi are o secţie de Pneumologie. Şi masa dotată cu accesorii pentru operaţii chirurgicală este necesară spitalului, care deţine cinci săli de operaţii şi patru mese moderne, la acest moment.

 

Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani asigură asistenţă medicală continuă şi complexă, atât locuitorilor din municipiul Paşcani şi din cele 18 comune arondate, cât şi populaţiei din judeţele învecinate.

Related posts

Caracatița imobiliară din Pașcani, sau cum să falimentezi ca să cumperi pe nimic: cazul AgroComplex Lunca SA Paşcani și Sicme SRL!

Răzvan Grecu

Informații importante referitoare la taxa de salubrizare!

Marius Parteni

Lucrări de reparații și plombări pe străzile din municipiu, pe finalul anului 2023

Marius Parteni
Încarcă...