NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Documentația de atribuire a concesiunii serviciului de iluminat public plină de greșeli! Ofertanții întreabă care e costul exact, Zanet răspunde că nu contează! Consultantul a refuzat să semneze ultimul răspuns la întrebările de clarificare! (DOC)

49 de solicitări de clarificări au formulat până acum companiile care au consultat documentația de atribuire a concesionării serviciului de iluminat public! Numărul este unul extrem de ridicat, iar municipalitatea a publicat până acum 3 răspunsuri consolidate, la care s-au mai adăugat o serie de erate și de clarificări din oficiu.

 

  

Toate acestea duc la ideea că această documentație care a fost asumată prin votul consilierilor PSD și PMP a fost întocmită extrem de prost și de neclar, conținând o serie de greșeli fundamentale. De exemplu, una dintre societățile interesate a întrebat care este până la urmă valoarea estimativă a contractului de concesionare, deoarece în documentația publicată pe portalul achizițiilor publice apărea suma de 27.757.690 de lei fără tva, dar și cu TVA inclus, diferența dintre cele două valori fiind de 19%.

Răspunsul formulat de Gică Zanet, în numele municipalității, este unul pe cât de țâfnos, pe atât de năucitor: „Indicațiile/referințele din cadrul întrebării nu au nicio legătură cu realitatea, sunt simple afirmații în urma înțelegerii eronate a contextului. Valoarea estimată calculată nu influențează modul de elaborare a ofertelor, deoarece prețul ofertei este dat de elemente de cost clare ce sunt doar părți din calculele valorii estimate”.

O altă eroare descoperită de potențialii ofertanți este aceea că perioada concesiunii apare ca fiind ba de 5 ani, ba de 10 ani, răspunsul final al Primăriei fiind că termenul este de 5 ani.

Ofertanții au încercat să afle dacă sunt costuri prevăzute pentru plata în rate a investițiilor specificate în caietul de sarcini, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, însă municipiul Pașcani a transmis că nu există astfel de costuri prevăzute și că societatea comercială trebuie să le suporte dacă dorește să termine lucrarea mai repede, decât poate plăti beneficiarul.

O altă companie se interesează în ce anexă a documentației ar trebui să regăsească lucrările de toaletare a copacilor sau de spargere a carosabilului și de reparare a acestuia pentru implementarea proiectului. Nici aici Primăria nu a avut un răspuns clar, specificând că lucrările de reabilitare și înlocuire a rețelelor electrice de iluminat public trebuie ofertate și cu aceste lucrări în prețul total.

Astfel de întrebări și răspunsuri se întind pe pagini întregi, însă un semn de întrebare față de legalitatea acestei proceduri îl ridică faptul că ultimul răspuns consolidat nu a fost semnat de consultantul angajat de municipalitate, Vasilică Țugui.

Vezi mai jos răspunsurile Primăriei:

Răspuns 1

Răspuns 2

Răspuns 3

 

 

 

Advertisements

Related posts

Pintilie face un apel la Pantazi, să intervină la ApaVital pentru a elimina restricțiile în furnizarea apei potabile în Pașcani

Răzvan Grecu

Tot mai multe drumuri din judet sunt blocate de zapada

Redacția

Primarul Dumitru Pantazi a chemat șefii ApaVital pentru a da soluția de canalizare pe „Aleea Plozilor”

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site