Un document ce avea în spate 43 de semnături de susținere a fost astăzi pus pe masa consilierilor locali, de către un reprezentant al angajaților de la societatea CLP Ecoserv SRL. Documentul are antetul societății, nu al unei organizații sindicale.
În el se vorbește despre calitățile managerului Leonard Ursu și munca depusă de el de când a fost numit director, dar și o recomandare către aleșii locali:”să nu dea curs unui vot politic!”, se arată în documentul susținut de Andrei Burțilă, angajat al societății.
Consilierul Cătălin Conache de la PNL i-a amintit reprezentantului angajaților că societatea are datorii către bugetul de stat, prin neplata contribuțiilor sociale de aproximativ 550.000 lei. Administratorul public al municipiului, Claudiu Bodoașcă a explicat că bugetul instituției a avut de suferit în trecut prin demiterea unor angajați, iar instanța de judecată i-a repus în drepturi, fiind astfel plătite salarii de peste 50.000 lei.
Documentul cu semnăturile oamenilor a apărut cel mai probabil după ultima declarație a viceprimarului Cristian Rățoi, care l-a acuzat pe managerul CLP Ecoserv SRL că vorbește urât cu angajații.
„Nu este normal să ai un program de curăţenie şi dacă intervine o problemă cineva să-mi spună mie, să fac o hârtie pe care să o trec la tine, ca mai apoi să o rezolvi. Avem un accident, s-au tamponat două mașini, nu stăm după hârtii, vine omul de la societate și face curățenie. Al doilea, comportamentul față de oameni din subordine și colaboratori. Eram lângă doamna Carmen (n.r. Carmen Varvaroi – Compartimentul de Monitorizare a Serviciilor Publice) când ai discutat cu dânsa. Eu așa nu discut cu nimeni! Aduți aminte că este a doua oară când spun treaba asta. Prima dată am spus să ai grijă că oamenii reclamă că vorbești urât, ai spus că nu e adevărat. Să nu luăm în calcul alte situații. Mașina care merge și perie pe timp de ploaie. Vrei să faci treabă faci, vrei să faci în felul tău, eu nu m-am băgat absolut deloc”, a susținut Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani.
Leonard Ursu, actualul manager al societății, a susținut că unele datorii au fost eșalonate.






