News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieEconomie și afaceri

Mulţi producători „sunt forţaţi să cultive suprafeţe mai mici”

Organizaţiile fermierilor avertizează din nou: Fără măsuri urgente, producţia de alimente este în pericol, iar nota de plata va fi achitată de noi toţi, la raft. Îngrăşămintele au devenit aproape inaccesibile, motorina e tot mai scumpă, iar facturile la energia electrică şi la gaze lovesc toate sectoarele – de la sere la fabricile de furaje. Este contextul în care Alianţa pentru Agricultura şi Cooperare cere intervenţia imediată a Guvernului şi a Comisiei Europene.

Într-un nou apel către autorităţile de la Bucureşti şi Bruxelles, fermierii semnalează că marjele de profit sunt la minim, în timp ce costurile de producţie explodează exact la mijlocul sezonului agricol.

Întregul lanţ de aprovizionare se află sub presiune: ambalajele, transportul şi logistica costă mai mult şi sunt mai greu de găsit ca oricând. În plus, preţul îngrăşămintelor creşte şi ca urmare a unor noi reglementări europene.

Şi pe lângă motorină, facturile la energia electrică şi la gaze au ajuns la un nivel de nesuportat pentru cei cu sere sau fabrici de furaje.

  

Alianţa pentru Agricultura şi Cooperare avertizeaza că mulţi producători sunt deja forţaţi să cultive suprafeţe mai mici.

„Lasaţi prostiile şi ocupaţi-vă de lucrurile importante”, este mesajul de final al femierilor către autorităţi, cărora le cer intervenţii urgente pentru reducerea costurilor şi asigurarea accesului la îngrăşăminte, energie mai ieftină şi finanţare.

Daca statul nu intervine acum, o criză majoră în agricultură va fi inevitabilă, avertizează ei.

sursa radio romania

Related posts

Probleme cu iluminatul festiv de sărbători! Iată explicațiile oferite de reprezentanții Primăriei Pașcani!

Marius Parteni

Notarii publici ar putea emite acte legalizate online, la aceleaşi tarife. Legea merge la deputați. Ce documente sunt incluse

Redacția

Plombări pe ploaie, pe banii publici! Șeful CJ Iași și directorul DJADP fără reacție!

Marius Parteni
Încarcă...