
Un număr de 26 deținuți din județul Iași, condamnați pentru diferite pedepse, au fost eliberați din penitenciarele din România, până la data de 31 octombrie 2017. Ei au beneficiat de modificările aduse legii privind modul de executare a pedepselor, prin care s-a acordat o scutire a pedepsei de 6 zile celor au executat 30 de zile de închisoare în condiții necorespunzătoare.
Faptele pentru care mulți dintre cei condamnați au fost eliberați sunt pentru vătămare corporală gravă, viol, tâlhărie, omor calificat, furt, lovire și alte violențe. Potrivit noului articol 55 introdus:”La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”.
Nici unul dintre cei puși în libertate nu este de pe raza municipiului Pașcani. Eliberarea lor vine ca urmare a modificării legii care privește modul de executare a pedepselor. ”Prin aplicarea prevederilor legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea legii 245/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organelle judiciare în cursul procesului penal, un număr de 26 de detinuți din județul Iași au fost puși în liberate la termen”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției de către Agenția Națională a Penitenciarelor.
Documentul de la ANP poate fi accesat aici


