RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Deputatul Sorin Năcuță despre apărarea drepturilor românilor din diaspora. Cazul mamei din Pașcani suspectată că și-a răpit copiii (P)

Statistica Ministerului de Externe arată că 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor, 5,6 milioane trăiesc în diaspora, restul, în comunitățile istorice, iar problemele lor sunt dintre cele mai diverse: de la dreptul la muncă și condiții decente, identitatea națională, păstrarea tradițiilor, accesul la educație, până la respectarea drepturilor părintești și ale libertăților cetățenești.

M-am adresat săptămâna aceasta, în scris, în calitate de deputat, domnului Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, pe tema: apărarea drepturilor românilor din diaspora.

M-am referit în special la cazul mamei din Pașcani, județul Iași, care a fost arestată de magistrați, pentru o durată de 30 de zile, fiind suspectată că și-ar fi răpit proprii copii. Mai exact, sustragerea intenționată a unui minor cu vârsta sub 12 ani de sub autoritatea tutelară legală din Olanda.

Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis cererea de arestare a dnei Mariana Dana Ciocîrlan, cetățean român, în urma solicitărilor făcute de autoritățile din Olanda. Cazul semnalat în presă poate fi consultat și online pe site-ul: Semnează petiția pentru eliberarea Marianei Dana Ciocîrlan, arestata la solicitarea autorităților judiciare olandeze, pe motiv că și-ar fi răpit proprii copii.

  

Problema majoră cu privire la această speță ar fi faptul că nu există vreo hotărâre, nici în România, nici în Olanda, cu privire la autoritatea părintească asupra minorilor. În momentul de față, fiind comună, aspect confirmat de actele de stare civilă.

De asemenea, comunicarea defectuoasă între cele două state, lipsa unor cercetări temeinice ale Statului Olandez pentru a verifica dacă sesizarea este fondată, alături de reaua credință, după părerea mea, au dus la o arestare netemeinică. Există și o plângere la CEDO pe această speță și o petiție națională.

Față de cele menționate mai sus, am formulat următoarele întrebări:

  1. Cum s-a implicat Ministerul Afacerilor Externe pentru apărarea drepturilor cetățeanului român din această speță?
  2. A existat o colaborare instituțională între Ministerul Afacerilor Externe și ministerele de resort din Olanda privind evoluția și tratarea acestui caz?
  3. Având în vedere numărul de cazuri cu românii din Diaspora care au suferit de pe urma discriminării etnice sau a nerespectării drepturilor, pe teritoriul altor state, există intenția de înființare în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a unui departament specializat pentru apărarea drepturilor românilor din Diaspora?

Conform Constituției, Statul Român este obligat să intervină pentru protejarea propriilor cetățeni și să se autosesizeze, ori de câte ori se încalcă drepturile și libertățile acestora de către alte state.

ART. 4 Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi.

ART. 17 Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară.

ART.22 Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

Related posts

Liceul Teoretic ”Miron Costin” Pașcani, reprezentat în Parlamentul European de la Bruxelles

Redacția

Noi proiecte pentru ieșeni votate în plenul Consiliului Județean Iași (P)

Redacția

Deputat PNL Sorin Năcuță: ”Rezoluţia privind accederea României în Schengen a fost aprobată în Parlamentul European!” (P)

Redacția
Încarcă...