
Cel mai grav caz: o ieşeancă şi-a tăiat singură gâtul, fiind însă găsită la timp de soţ. Căldura specifică acestei perioade poate acutiza stările depresive, în special în rândul femeilor.
Depresia face ravagii în rândul femeilor. În ultima gardă, în mai puţin de 12 ore la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au ajuns patru femei care au încercat să se sinucidă. Una dintre ele a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că a băut prea multe pastile din medicaţia proprie. Celelalte, însă, şi-au făcut rău rănindu-se grav, una dintre ele fiind găsită de soţ într-o baltă de sânge. Femeia şi-a tăiat vene de la gât, mâini şi picioare, în prezent fiind internată la Spitalul „Sfântul Spiridon“.
Tentative violente
Prima pacientă, o femeie de 79 de ani din Iaşi, a ajuns la spital după ce a băut mai multe medicamente antiaritmice şi antihipertensive din medicaţia proprie. După evaluarea din UPU, femeia a fost internată în clinica medicală de toxicologie. A doua pacientă care a ajuns în UPU după ce a încercat să se sinucidă este internată în comă, pe clinica ORL. Femeia ar fi încercat să se spânzure după ce a băut medicamente. „Pacienta în vârstă de 34 de ani, din Balş, cunoscută cu patologie psihiatrică, cunoscută cu tentative de suicid repetate, prezenta o tentativă de suicid prin spânzurare, o intoxicaţie posibil medicamentoasă, fractură fără deplasare la nivelul arcului lateral C1 stâng, fractură fără deplasare la baza ortodonţiei, pneumomediastin. Pacienta este internată în comă de gradul III în ATI, pe clinica ORL“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
O altă femeie din Iaşi a ajuns în UPU tot în comă de gradul III şi a fost internată în clinica de chirurgie plastică. Urgentiştii au precizat că pacienta prezenta s-a automutilat cu un obiect ascuţit pe tot corpul. „Pacienta în vârstă de 64 de ani prezenta multiple plăgi autolitice latero-cervical biateral, plica cotului bilateral, faţă dorsal, picioare bilateral. Femeia era cunoscută cu sindrom depresiv“, a mai arătat şefa UPU-SMURD.
Tot ieri, la ora 5 dimineaţa, un echipaj SMURD a intervenit la un caz din Iaşi în care o femeie de 65 de ani era în şoc hemoragic. Femeia şi-a tăiat vene de la gât şi de la picioare cu o lamă. Victima a fost găsită într-o baltă de sânge de soţul său, care a sunat la 112. Paramedicii SMURD au găsit pacienta conştientă când au ajuns la locul solicitării, femeia confirmându-le că a vrut să se sinucidă.
Simptomele depresiei
Potrivit specialiştilor, depresia poate prezenta simptome emoţionale, cognitive, fizice sau comportamentale. Simptomele depresiei sunt pierderea interesului şi a plăcerii pentru activităţi care înainte erau apreciate, dereglarea somnului, agitaţie sau lentoare psihomotorie, scăderea energiei, oboseală, epuizare fizică, senzaţia de inutilitate şi sentimente de vinovăţie, scăderea capacităţii de concentrare, nehotărâre, pesimism până la gânduri de moarte sau de suicid. Tulburarea depresivă majoră este diagnosticată atunci când simptomele sunt prezente aproape în fiecare zi, timp de cel puţin două săptămâni. Adesea, căldurile de vară pot acutiza premisele stărilor depresive de mai sus.


