Debarcaderul în construcţie în largul Fâşiei Gaza ar urma să permită în „două-trei săptămâni” să se transporte mai multe ajutoare umanitare către teritoriul palestinian bombardat şi asediat de Israel, a anunţat duminica aceasta Casa Albă, notează AFP, transmite Agerpres.
Dar acest transport pe mare nu va putea înlocui convoaiele terestre, a subliniat duminică purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby.
Această facilitate „va permite cu siguranţă creşterea volumului de ajutor livrat”, dar „nimic nu poate înlocui rutele terestre şi camioanele care intră” în Fâşia Gaza, a declarat John Kirby într-un interviu pentru canalul ABC.
„Probabil va trebui să aşteptăm două până la trei săptămâni până la prima operaţiune”, a precizat el.
Confruntat cu întârzierile şi blocajele Israelului în ceea ce priveşte livrarea pe uscat a ajutorului umanitar pentru locuitorii din Fâşia Gaza lovită de un dezastru umanitar, preşedintele american, Joe Biden, a anunţat la începutul lui martie construirea unui port artificial.
Ajutorul va ajunge mai întâi în Cipru, unde va fi supus verificării, apoi va fi pregătit pentru livrare, a precizat joi un înalt responsabil militar american.
Apoi va fi apoi transferat la portul artificial de unde va fi preluat de parteneri umanitari şi transportat în teritoriu cu camioane.
» Citește continuarea pe pagina autorului


