În cadrul Vecerniei Sâmbetei celei Mari, care se oficiază în Vinerea Patimilor, Biserica rememorează două evenimente importante din istoria mântuirii noastre: răstignirea Mântuitorului şi punerea Sa în mormânt.
În Sfânta și Marea Vineri, după ce se citesc Paremiile, Apostolul și Evanghelia, urmează momentul scoaterii Sfântului Epitaf (obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt), „simbol al coborârii de pe Cruce a trupului Domnului şi a pregătirii lui pentru înmormântare”, după cum arată părintele Ene Braniște.
Triodul nu spune nimic despre scoaterea Sfântului Epitaf, dar ritualul acesta este descris mai pe larg într-un capitol deosebit din Liturghier, intitulat „Învăţătură pentru scoaterea Sfântului Aer”.
Epitaful este așezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă, iar credincioșii vin şi se închină, ca și cum s-ar afla în fața mormântului lui Hristos. În continuare, aceștia sărută Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec pe sub masă și se închină Sfintei Cruci, adusă sub policandrul din fața catapetesmei cu o seară înainte, la Denia celor 12 Evanghelii. Acest fapt are o semnificație profundă: până la Înviere, trebuie să asistăm cu toții și la Pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului.
În multe zone din ţara noastră, credincioșii trec pe sub masă o dată, rememorând Jertfa unică a lui Hristos, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul Mântuitorului a șezut în mormânt.
La finalul slujbei Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Altar și va rămâne aici până la Vecernia Praznicului Înălţării Domnului, după care este ridicat şi așezat în locul unde se păstrează în restul anului.