RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

De 1 Mai ștrandul municipal rămâne închis. Atunci când se va redeschide va funcționa ilegal!

Ștrandul municipal nu se deschide nici în acest an pe data de 1 Mai, asta deși Regulamentul său de funcționare aprobat în Consiliu Local prevede acest lucru, iar afară temperaturile sunt ridicate. Conform acestuia perioada de funcționare a ștrandului este 1 mai -30 septembrie, iar accesul utilizatorilor de luni până duminica  în intervalul orar 8.00-22.00.

Reprezentanții Primăriei nu au reușit nici până acum să soluționeze problemele juridice ale investiției ce s-a realizat la acesta în urmă cu 3 ani. Executantul lucrărilor mai solicită o sumă de aproximativ 70.000 de lei pentru a semna procesul verbal de recepție a lucrărilor, bani pe care edilii Primăriei nu vor să-i plătească deoarece susțin că lucrările imputate la plată nu au fost executate. Astfel, și în acest an, la fel ca în 2012, ștrandul va funcționa ilegal după cum a precizat viceprimarul Vasile Axinte. Tot acesta a declarat că nu știe la ce dată se va deschide acesta.

”Nu am idee când se va deschide ștrandul. Cunosc regulamentul însă acest obiectiv nu are recepția finală făcută. Și dacă nu are recepție finală nu ar trebui nici măcar să-i dăm drumul. Dar știi că anul trecut a funcționat așa, iar anul acesta va funcționa cam la fel. Constructorul nu vrea să semneze procesul final de recepție deoarece spune că mai suntem datori cu vreo 60-70.000 de lei. Pentru ce? Nu știu, că acolo nu se regăsește ce spun ei. Este o problemă de pe timpul fostei administrații”, a explicat Vasile Axinte, viceprimarul municipiului.

  

Nici prezența unui agent economic în incinta ștrandului nu este încă sigură. Municipalitatea nu a organizat nici până acum o licitație publică pentru atribuirea unui contract de închiriere a spațiului de 30 de metri destinat activităților de comerț  alimentar.

Taxa de intrare prevăzută în Regulamentul de funcționare este de: 4 lei pe zi pentru adulți, 3 lei pe zi pentru copiii cu vârsta între 7 și 18 ani, și 1 leu pe zi pentru pensionari. Copiii sub 7 ani, copiii instituţionalizaţi, veteranii de război și persoanele cu handicap au acces gratuit.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Documentația de atribuire a concesiunii serviciului de iluminat public plină de greșeli! Ofertanții întreabă care e costul exact, Zanet răspunde că nu contează! Consultantul a refuzat să semneze ultimul răspuns la întrebările de clarificare! (DOC)

Răzvan Grecu

Primarul Pantazi la întâlnirea cu sindicaliștii din Spitalul Municipal: „Nu știu ce e normal sau anormal!”

Marius Parteni

Şefa creşei din Iaşi unde copiii erau învăţaţi să înjure, bătută de un părinte. Femeia a fost dată cu capul de masă

Redacția
Încarcă...