Mediul de afaceri pășcănean se confruntă cu o nouă criză! După ce în 2014, atunci când municipalitatea a delegat serviciul de apă și canalizare către ApaVital, persoanele juridice și instituțiile publice au avut un șoc când au văzut că plătesc canalizarea apelor pluviale în sume triple, față de cât plăteau la vechiul operator, acum întâmpină aceeași problemă cu taxa de salubrizare.
Aceasta este de 3-4 ori mai mare, decât plăteau anul trecut, iar formula sa de calcul este de neînțeles. Astfel, noua taxă de salubrizare se calculează atât la numărul de angajați, cât și la supafața ocupată de afacere. De exemplu, o afacere mică, de proiectare, care ocupă 40 de metri pătrați și are 6 angajați, va trebui să plătească anual peste 1.000 de lei. O altă situație o întâlnim la un service auto, acolo unde suma anuală pentru salubrizare este de peste 6.000 de lei.
Sumele sunt exagerate, iar afaceriștii locali au început să sune pe cei care administrează municipiul Pașcani. Singurul care a luat o poziție publică până acum a fost consilierul liberal Marius Pintilie, care într-o postare pe Facebook, a explicat că taxa este incorectă și a catalogat-o ca fiind o „aberație” din „altă lume”.
„Cred că în fiecare zi sunt sunat de 2-3 prieteni, care au afaceri în Pașcani, mai mari sau mai mici, și care sunt foarte nemulțumiți de taxa de salubritate pentru persoane juridicie. In luna februarie când s-a discutat această taxă, eu am zis încă din comisii că este o aberație. Niciodată nu am să fiu de acord cu o taxă care spune în felul următor: nu mă interesează ce faci, nu mă interesează cât vinzi, ai metri pătrați la firmă? Atunci plătește taxă de salubrizare. Nu se poate așa ceva! Să plătești o taxă de salubrizare pe metru pătrat, mie mi se pare din altă lume”, a acuzat într-o postare video pe Facebook, Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani.
Reamintim că această taxă de salubrizare a fost votată în 27 februarie de consilierii PSD și PMP, liberalii votând împotrivă.