„Aceste plăţi care se vor face eşalonat vor fi garantate. Niciodată nu vor încasa mai puţin decât au primit când au intrat în fondul de plată”, a dat asigurări Ileana Horvath, director pe sectorul de pensii private din ASF, în timpul conferinței de azi de la Guvern, în care a fost anunțat noul proiect de lege care vizează pensiile private din Pilonul II și III.
- Peste 9,3 milioane de români care au pensii private obligatorii (Pilon II) și facultative (Pilon III) nu vor mai putea să-și retragă toți banii odată, după obținerea deciziei de pensionare, ca în prezent, ci maximum 25% din sumă, iar restul, lunar, pe întreaga durată de viață, arată un proiect de lege discutat vineri în primă lectură de Guvern.
- Adoptarea acestei legi este condiție de aderare a României la OCDE și este motivată de ieșirile masive la pensie așteptate în 2030, a susținut vineri la Guvern Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituție care reglementează piața asigurărilor și a pensiilor private.
Președintele ASF a subliniat vineri la guvern că „la momentul înfiinţării fondurilor de pensii administrate privat, în anul 2008, a existat angajamentul ca în 3 ani de zile de la acel moment să existe şi o legislaţie prin care se prevede modul de plată al acumulărilor în fondurile administrate privat,
» Citește continuarea pe pagina autorului


