Vi s-a întâmplat vreodată să așteptați, uneori chiar cu disperare, validarea unor persoane care nici măcar nu contează cu adevărat în viața voastră? Poate de la străini, poate chiar de la cei care vă privesc cu ostilitate?
Ați simțit nevoia aceea stranie de a vă hrăni cu acceptarea unor oameni care, de fapt, nu vă sunt egali nici emoțional, nici intelectual — în timp ce ați trecut cu indiferență peste aprecierile venite din partea celor apropiați?
Nu trebuie să fim experți, dar putem învăța de la ei, ascultându-le opiniile și analizând studiile ori concluziile pe care le formulează cei care au competența necesară.
De ce ne gâdilă orgoliul validarea unor persoane neimportante nouă?
Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să ne întoarcem la una dintre nevoile fundamentale ale omului: aceea de apartenență și de acceptare. Psihologul american Abraham Maslow (1908 – 1970) a așezat această nevoie pe a treia treaptă a piramidei sale, imediat după nevoile fiziologice și cele de siguranță. Maslow a subliniat că oamenii sunt ființe sociale, iar acceptarea de către grup este vitală pentru stima de sine și pentru bunăstarea psihică. Cu toate acestea, Maslow nu a specificat de la cine trebuie să vină această acceptare.
» Citește continuarea pe pagina autorului