ASF n-a depistat asigurători care să fi schimbat modul de calcul al prețurilor RCA, care este înghețat din primăvara anului 2023, după falimentul Euroins, dar prețurile au crescut în medie cu 11% după un an și jumătate. De aceea n-au fost aplicate sancțiuni asigurătorilor, explică într-un interviu HotNews.ro Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF. Prețurile au crescut pentru că unele date care intră în formula de calcul, cum ar fi vârsta șoferului sau a mașinii, s-au schimbat odată cu reînnoirea poliței. Pe de altă parte, unii asigurători țin cont și de culoarea sau marca mașinii, lucru considerat anormal și care va fi corectat anul viitor, promite acesta.
Guvernul tocmai a aprobat din nou prelungirea plafonării prețurilor RCA până în martie 2025, motivând situația de criză care persistă în piață.
Cu această nouă prelungire vom ajunge la 2 ani de înghețare a prețurilor RCA la nivelul celor stabilite de fiecare asigurător la data de 28 februarie 2023, cu mențiunea că de la 1 ianuarie 2024 Guvernul a permis o creștere a acestor tarife cu maxim 6,8% raportate la inflație.
Plafonarea în acest mod a prețurilor RCA și prelungirea constantă a acestei măsuri a fost decisă de Guvern pentru a preveni explozia creșterii prețurilor RCA,
» Citește continuarea pe pagina autorului