News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalȘtirea zilei

CSM: Adunările Generale – convocate pe 9 iunie pentru un punct de vedere pe noua lege a salarizării

Secţiile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au decis convocarea Adunărilor Generale din instanţe şi parchete pentru exprimarea unui punct de vedere faţă de proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice.

Potrivit unui comunicat al Secţiei pentru judecători a CSM transmis AGERPRES, s-a hotărât, joi, convocarea Adunărilor Generale ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor pentru data de 9 iunie, în vederea exprimării unui punct de vedere faţă de campania de decredibilizare continuă a puterii judecătoreşti, precum şi faţă de proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice.

‘Măsura adoptată a fost necesară, în primul rând, faţă de contextul general din ultima perioadă, care a vizat discreditarea şi stigmatizarea constantă a puterii judecătoreşti în România, precum şi de poziţia unanimă a tuturor preşedinţilor curţilor de apel care au transmis Consiliului că există o stare de tensiune majoră în rândul corpului profesional al judecătorilor pe fondul acestei campanii negative şi al negării eforturilor deosebit de mari ale magistraţilor pentru realizarea actului de justiţie, în contextul volumului foarte mare de activitate şi al deficitului cronic de personal’, se precizează în comunicat.

Totodată, se menţionează că măsura este necesară în vederea exprimării punctului de vedere faţă de proiectul de lege vizând salarizarea, care prin conţinut şi efectele pe care le va produce neagă rolul şi locul puterii judecătoreşti în statul de drept şi, odată cu acesta, însuşi statul de drept în România.

  

‘Secţia pentru judecători transmite corpului profesional că sprijinul individual al fiecăruia este esenţial pentru Consiliu, care în funcţie de evoluţie va convoca în viitor adunările generale ale judecătorilor pentru reacţii ferme care să conducă la apărarea puterii judecătoreşti, asigurând întreg corpul profesional de implicarea deplină a Consiliului în garantarea şi apărarea statutului magistratului în România’, spune sursa citată.

Tot joi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis că a hotărât convocarea Adunărilor Generale ale procurorilor, tot pentru data de 9 iunie, pentru exprimarea unui punct de vedere faţă de proiectul privind salarizarea. 

RadioIași

Related posts

Bărbat din Pașcani căutat de polițiști, după ce a dat țepe de zeci de mii de euro pe OLX, apoi ar fi furat identitatea unui ieșean ca să lovească din nou

Redacția

Programul sfințirii Bisericii „Sfânta Vineri” din Pașcani:  18 mai 2025, zi de sărbătoare și rugăciune

Denisa Mădălina Pițel

Conferință de presă Primăria Pașcani, 10 aprilie 2025 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...