News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cseke Attila: Până în prezent, am semnat contracte de peste 10 miliarde de lei prin programul „Anghel Saligny”

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 54 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 539 de milioane de lei. Astfel, valoarea totală a contractelor semnate depăşeşte 10 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Dezvoltării, contractele semnate vizează modernizarea unor străzi şi drumuri de interes local, înfiinţarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare, precum şi construirea sau reabilitarea unor poduri şi podeţe.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, se ridică la 966, în valoare totală de 10.519.612.339,07 lei, a precizat sursa citată, potrivit News.ro.

Context. Programul „Anghel Saligny” a fost promovat de PNL și UDMR și susținut de PSD și prevede mici proiecte de interes local, fiind o continuare a vechiul PNDL (Programul national de dezvoltare locală).

  

O parte a socie

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

e-TVA: Peste 18.000 de deconturi au avut diferențe semnificative / Firmelor vor primi notificări de conformare până joi

Redacția

Ministrul PSD al Economiei, după victoria surprinzătoare a României în dosarul Roșia Montană: ”Speculaţiile bursiere cu resursele minerale ale românilor trebuie să înceteze”

Redacția

Cum a ajuns România să mănânce carne de porc din Spania și Germania

Redacția
Încarcă...