Raportul agenției naționale de statistică a Rusiei – Rosstat – arată că 50.421 de persoane care sufereau de COVID-19 au murit în cursul lunii iulie 2021, cu mult mai mulți decât recordul anterior de 44.435 din decembrie 2020.
- În ultimele zile s-au înregistrat zilnic în medie 20.000 de infectări cu Coronavirus și 800 de decese raportate oficial.
Cu toate acestea, agenția a declarat în raport că doar 38.992 de decese au fost atribuite direct bolii. În alte 5.206 de decese, virusul a fost evaluat ca fiind probabil cauza principală, dar ar fi nevoie de mai multe investigații; în alte 1.449 de cazuri, virusul a contribuit la decese, dar nu a fost cauza principală. Rosstat a spus că celelalte 4.844 de decese ale persoanelor infectate nu au fost legate de virus.
Raportul afirmă că numărul total de decese legate de Coronavirus în Rusia până la sfârșitul lunii iulie 2021 a fost de 215.265 – cu mult mai mare decât cele 180.840 citate de grupul de lucru național (locul 1 în Europa). Oficialii ruși atribuie acest lucru diferitelor metode de numărare, spunând că grupul de lucru include doar decesele în care COVID-19 a fost cauza principală.
» Citește continuarea pe pagina autorului


