News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Continuă criza NHS: Medicii britanici vor declanșa cea mai lungă grevă din istoria sistemului britanic de sănătate

Mii de medici de spital din Anglia vor intra în grevă timp de cinci zile în iulie, o mobilizare de o durată record, pentru a cere salarii mai bune, a anunţat vineri sindicatul care îi reprezintă, citat de Reuters și Agerpres.

Greva a medicilor tineri din Marea BritanieFoto: Tayfun Salci-Zuma Press / Splash News / Profimedia

„Junior doctors”, statut apropiat de cel al rezidenţilor, şi-au înmulţit grevele în ultimele luni, ceea ce a dus la amânarea a numeroase programări medicale non-urgente. Cea mai recentă mobilizare a lor a avut loc la mijlocul lui iunie.

  

Începând cu 13 iulie orele locale 07:00 (06:00 GMT), ei vor intra din nou în grevă pentru cinci zile, cea mai îndelungată mobilizare continuă din istoria NHS, serviciul public de sănătate britanic, potrivit sindicatului BMA.

În Regatul Unit, „junior doctors” reprezintă circa jumătate dintre medicii de spital, plecând de la medicii tineri care abia au absolvit facultatea până la practicieni cu peste opt ani experienţă.

„Anunţăm cea mai îndelungată grevă a medicilor din istoria NHS, însă acesta nu este un record pentru cărţile de istorie”, au afirmat Robert Laurenson şi Vivek Trivedi,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Reacţia guvernului după ce avionul lui Lavrov nu a putut să zboare către Serbia. „România nu a primit o solicitare”

Redacția

Primul Ferrari electric: 1.000 CP și autonomie de 530 km

Redacția

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti. Ce mesaj i-a transmis edilul lui Piedone

Redacția
Încarcă...