NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Constituția României călcată în picioare de primarul Dumitru Pantazi. Edilul șef nu avea niciun drept să verifice lista cu semnături!

Primarul Dumitru Pantazi sfidează prevederile Constituției României pentru a speria cetățenii care au demarat acțiunea pentru demiterea sa și dizolvarea Consiliului Local.Mai exact, deși edilul șef reprezintă puterea executivă, acesta a profitat de funcția sa și s-a implicat în procesul legislativ, deși nu avea atribuții în acest sens.

Conform legii fundamentale, dar și a legii administrației publice locale, primarul nu are niciun drept de a interveni în inițiativele cetățenești care au ca scop promovarea unor hotărâri de Consiliu Local. Toate atribuțiile în acest caz sunt statuate la articolele 109, 110 și 111 din legea 215/2001 ca fiind în sarcina exclusivă a secretarului Unității Administrativ Teritoriale și a Consiliului Local.

Astfel, în conformitate cu legea, inițiativele cetățenești sunt sub verificarea secretarului care elaborează listele, primește proiectele, verifică documentația și are grijă ca inițiativele să parcurgă procedurile regulamentare de lucru ale Consiliului Local.

După cum se observă, legiuitorul a interzis instituției primarului să intervină în acest proces legislativ , tocmai pentru a proteja inițiativele cetățenești ce ar putea fi împotriva intereselor executivului reprezentat de primar.

Cu toate acestea, la Pașcani primarul Dumitru Pantazi calcă legile în picioare și ignoră cu desăvârșire principiul separației puterilor în stat garantat de Constituția României. Edilul șef a intrat în posesia listelor cu semnături, și conform declarațiilor sale a început să sune cetățenii pentru a-i întreba dacă au semnat sau nu pe acele liste, după care a sesizat Poliția pentru presupuse semnături false, încălcând legea care stabilește clar că verificare documentației poate fi făcută doar de secretarul UAT.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Advertisements
Loading...

Related posts

9 străzi din Târgu Frumos intră în modernizare

Marius Parteni

Comunicat PNL Pașcani: Lista amendamentelor propuse pentru proiectul de buget, respinse de PSD!

Redacția

Dumitru Pantazi continuă să țină secrete dispozițiile de primar!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site