NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consiliul Judeţean Iaşi premiat la Gala Premiilor de Excelenţă în administraţie pentru proiectul de reabilitare al Mănăstirii Golia!

Pe data de 29 septembrie 2016 a avut loc cel mai important eveniment al anului din administraţia publică: cea de-a XII a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă Administraţie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publicăwww.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

 

 

În cadrul Galei au fost premiate cele mai importante proiecte derulate în acest an de către instituţiile administraţiei publice locale.

Consiliul Judeţean Iaşi a primit “Premiul de excelenţă pentru cele mai importante proiecte de urbanism” pentru proiectul reabilitării Mănăstirii Golia.

Consiliul Judetean Iaşi a implementat, alături de Primăria Iaşi, proiectul Reabilitarea Mănăstirii Golia, în două etape. Proiectul a fost finanţat în cadrul POR 2007-2013.

Valoarea totală a proiectului a fost de 45 milioane lei. Ansamblul creşte valoarea culturală şi turistică a zonei, a oraşului şi a întregii regiuni.

În prima etapă a fost refăcut lăcaşul de cult, s-a constituit Asociaţia centrul de promovare turistică şi a fost refacută strada Cuza Vodă. Aceasta leagă zona de ansamblul circuitelor istorice din centrul vechi al Iaşului.

Prima etapă a proiectului a primit deja recunoaştere internaţională. Astfel, proiectul a câştigat Premiul Europa Nostra şi al Uniunii Europene, la categoria Conservare, în cadrul Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural (iunie, 2012, Portugalia).

În a doua etapă a proiectului au fost refăcute pictura interioară, stranele şi au fost modernizate străzile din jurul mănăstirii. Totodată, cladirea a fost iluminată architectural.

În urma lucrărilor, s-a reuşit reabilitarea completă a picturilor originale, restaurarea fiind asiguratăde specialişti care au readus monumentul la frumuseţea lui de altădată.

Proiectul a constituit un exemplu de parteneriat între Consiliul Judeţean şi Primăria Iaşi, exemplu de bună practică ce poate fi urmat şi de alte administraţii din ţară.

Comunicat de presă emis de CJ IAȘI

 

Advertisements
Loading...

Related posts

ȘEDINȚA CL, 29 SEPTEMBRIE: TAXA DE SALUBRITATE ȘI PATINOARUL AU FOST APROBATE (VIDEO)

Ema Roman

PIDU demarează în teren cu proiectul de montare a camerelor de supraveghere

Marius Parteni

Pantazi propune ca Eco Salubritate să devină acționar la Servicii Publice Pașcani! Ce mișcare pregătește edilul, și unde i-a jucat matematica feste!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site