Răspuns halucinant primit de un consilier local care a solicitat reprezentanților Primăriei o copie după procesul verbal al Curții de Conturi care a verificat activitatea acestei instituții. El a fost îndrumat să facă o cerere la instituția care l-a elaborat.
În această situație se află Ioan Danu, de la ALDE. Asta deși aleșii locali au primit o copie după raportul de audit și decizia Curții de Conturi. “Eu am primit raportul şi decizia Curţii de Conturi, dar din punctul meu de vedere, este incomplet. Raportul face trimitere la procesele verbale care s-au încheiat şi raportul de conciliere, care nu ne-au fost trimise. Am solicitat, mi s-a spus că trebuie să fac cerere la Curtea de Conturi pentru a intra în posesia lor”, ne-a declarat Ioan Danu, consilier ALDE.
Nelămurirea alesului local este aceea că din documentele primite nu reiese valoarea redevenței. ”Neclaritatea mea în raport este cu privire la cuantumul redevenţei, ori de acolo ne trimite la proces verbal pentru clarificări. Nu mi s-au dat astea. Sunt în două exemplare, unul la Iaşi şi unul la Paşcani, la primar, urmând ca acesta să le dea mai departe, dar nu au ajuns”, a mai declarat Ioan Danu.
Menționăm faptul că documentele Curții de Conturi au ajuns în Primăria Pașcani în data de 28 decembrie 2015. Ele au fost transmise aleșilor locali abia după ce Actualitatea Tv a prezentat opiniei publice informații din conținutul lor.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


