Încă un preot ortodox în comuna Todirești. Acesta a oficiat astăzi prima liturghie, chiar în ziua în care este sărbătorită “Întâmpinarea Domnului”. 
La eveniment a participat pe lângă cetățeni, oficialități locale și protopopul Pavel Postolache.
Preotul care a preluat Parohia II Todirești de la biserica veche este Ionuț Dascălu. El a fost repartizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Credincioșii au apreciat numirea unui preot la această biserică. Noul preot va împlini în curând 34 de ani, este căsătorit și are doi copii.”Sunt extrem de bucuros de faptul că mă aflu aici, în fața dumneavoastră, în această parohie. Dumnezeu este cel care m-a adus aici și vreau ca împreună să realizăm lucruri importante”, a spus preotul Ionuț Dascălu.
Biserica unde acesta va sluji a fost construită în jurul anului 1860. De patru ani de zile aceasta este într-un proces de reabilitare și modernizare. Ea poartă hramul Nașterii Maicii Domnului. 
Recent în comuna Todirești a mai fost numit un preot la biserica din centrul comunei, după ce preotul Ioan Baciu, care se ocupa de ambele parohii s-a pensionat. Protopopul Pavel Postolache i-a sfătuit pe cei doi preoți să se implice activ în viața comunității și doar credința să primeze.
La finalul slujbei o parte din membrii ATOR Iași au bucurat asistența cu câteva cântece religioase.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


