USR anunţă că o solicitare a sa a fost adoptată, luni, în Comisia de Monitorizare din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), iar Comisia de la Veneţia va fi sesizată pentru a emite un punct de vedere cu privire la independenţa magistraţilor din România după excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ şi publicarea noului proiect de desfiinţare a Secției Speciale.
Solicitarea a fost prezentată de către parlamentarul Iulian Bulai, reprezentantul USR la APCE, şi votată cu 23 de voturi “pentru” şi 11 “împotrivă”. Reprezentanţii PSD şi PNL din acest for au fost printre puţinii care s-au opus solicitării, conform USR.
- “Nu suntem singuri. Am solicitat Comisiei de la Veneţia să emită un punct de vedere pe speţele: independenţa magistraţilor (cazul judecătorului Danileţ şi nu numai) şi pe proiectul de desfiinţare a SIIJ – proiectul iniţiat de ministrul Predoiu care nu rezolvă problema pe fond: bâta politică de sancţionare a magistraţilor independenţi. (…) MVC trebuie respectat, SIIJ trebuie să dispară pe bune, nu doar pe hârtie. (…)
- PSD-PNL trebuie să facă lucrurile corect şi transparent, nu îi vom lăsa să mimeze reformele în domeniul justiţiei”, spune deputatul Iulian Bulai, potrivit unui comunicat al USR.
» Citește continuarea pe pagina autorului


