În jur de 20 de oameni au ieşit astăzi în stradă nemulţumiţi că vor fi nevoiţi să-şi mute chioşcurile din piaţa vale a oraşului. Măsura a fost luată ca urmare a neregulilor sesizate de inspectorii ISU în toamna anului trecut. Mai exact, este vorba despre cele 10 chioşcuri aproape lipite de blocul B29, nerespectând distanţa legală de 10 metri.
Acestea urmează să fie amplasate în parcarea din fața Colegiului Tehnic “CF Unirea” Pașcani.
Comercianţii vor să-şi continue activitatea ca şi până acum, motivând că schimbarea îi va lăsa fără clienţi. Ei l-au aşteptat în această dimineaţă pe viceprimarul Vasile Axinte, în ideea că vor reuşi să-l convingă să-i lase în pace. La discuţii a participat şi Cătălina Bacalu, şefă Administraţia pieţelor. De asemenea, doi agenţi de la Poliţia Locală au fost prezenţi pentru a interveni în cazul în care s-ar fi încins spiritele.
“Mută pe toată lumea. Eu am chioşc de legume şi fructe. Mă va afecta pentru că mă mută şi voi fi singură aici cu aceste produse. Clienţii se vor duce în piaţa, aşa cum s-au obişnuit. Nu o să fie vânzare. O să stăm aici şi o să ne uităm unii la alţii. Se pare că nu avem de ales, că ne vor da amendă”, ne-a declarat o comerciantă.
Pe de altă parte edilul local venit la faţa locului, le-a explicat că nu există altă opţiune, şi că îi vor paşte amenzi mari dacă nu respectă măsura impusă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Conform acestuia, chioşcurile vor fi fi amplasate în formă de L, faţa în faţă. “În urma controlului de la ISU a fost dispusă această măsură. Anul ăsta ei vor veni să vadă dacă s-a respectat procesul verbal, pentru că le-au dat nişte termene. Amenda este până la un miliard de lei vechi”, a declarat viceprimarul Vasile Axinte.
FĂ O NOMINALIZARE PENTRU GALA ACTUALITATEA TV 2016
{module Fă o nominalizare pentru Gala Premiilor Actualitatea TV 2016}
“Începând de astăzi, Primăria Municipiului Paşcani pune în aplicare un proces verbal de la ISU, din septembrie 2015, care menţiona că o serie de spaţii din piaţa vale ar bloca accesul autoutilitarelor de Pompieri, a maşinilor de la Serviciul de Ambulanţă, cât şi a furnizorilor din piaţa vale. Sunt 10 tarabe ce vor fi mutate din spatele blocului B29, despre care cei de la ISU spun că sunt alipite de blocul B29. Comercianţii vor fi mutaţi în parcarea din apropierea stadionului CFR, care va fi închisă cu o poartă. Vor fi amenajate câte patru tarabe în paralel, iar între ele va fi construit şi câte un acoperiş cu scurgere. În următoarea perioadă va începe şi procesul de mutare a altor comercianţi din piaţa vale, pentru că există un proiect de modernizare a întregii pieţe, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Primul pas a fost deja făcut, şi anume măsurătorile, în funcţie de spaţiul de care are fiecare nevoie. Oamenii s-au conformat şi au cooperat cu autorităţile.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}